Nu imi gasesc cuvintele si nu stiu cum sa incep….am atatea sa iti spun…as-i vrea sa iti vorbesc si te evit. As-i vrea sa iti spun ce simt si te evit. As-i vrea sa te inteleg…sa ma intelegi! Te evit si cand iti intalnesc privirea cuvintele nu au curaj sa iasa…a trecut atat de mult timp si nu imi explic cum? de ce? Intrebarile alearga zapacite in capul meu “de ce ?” , “eu?”, “tu?”, “noi?”, “cand?”, “cum?”, “ai putea?”, “as-i putea?”… as-i vrea sa fim din nou copii cand lucrurile erau simple, cand eram fericiti fara motiv cand totul parea usor… dar nu! Suntem MARI si prosti si iresponsabili si incapatanati si necurajosi si inconstienti si suntem MARI!!! Pentru tine e o zi deosebita, cel putin asa ar trebui sa fie, si nu am stiut cum sa iti fiu alaturi! Am ales calea cea mai simpla si mai banala te-am sunat sa iti spun sec si stupid: “La multi ani!!” de parca asta a ajutat la ceva. Desigur ai zis “ce dragut nu a uitat de mine, apreciez” dar cu mine cum ramane?? Cu lasitatea mea? Cu faptul ca nu pot sa imi infrunt temerile si sa am curajul sa iti spun ce am de spus?!! As-i vrea sa fac ceva dar nu stiu cum…nu stiu de unde sa incep, desi toate au un inceput. Nu am putut sa trec peste ce a fost (desi crede-ma imi doresc cu disperare lucrul asta) si nu am fost in stare sa iti spun in fata ce am scris acum. Asa ca ma limitez la un banal “la multi ani” si o postare banala…totusi macar o melodie pot sa iti dedic sa faca “cadoul” mai dragut si nu atat de…
Un singur lucru vrea sa sti (desi is sigura ca il sti deja) ca TE IUBESC indiferent ce s-a intamplat si indiferent ce urmeaza sa se intample o sa te iubesc mereu sa nu uiti lucrul asta niciodata!!!…si nici asta nu am putut sa iti spun…
Am invatat ca a visa nu e rau. Am invatat ca a visa e frumos. Am invatat ca visele devin realitate. Am invatat ca visele se pot spulbera. Am invatat sa-mi traiesc propiul vis. Am invatat sa iti traiesc visul. Am invatat ca atunci cand visezi, imposibilul devine posibil si posibilul devine imposibil, dar ce nu am invatat e cum sa ma trezesc din acest vis continuu.
Cand se uita in oglinda omul remarca prima data corpul, adica partea sa materiala, spunea Pascal. Asa este! Omul nu isi vede niciodata sufletul in oglinda pentru ca e prea josnic , prea mandru sa isi priveasca partea spirituala. M-am saturat sa vad cum oamenii isi bat joc de sufletele lor. Nu mai pot sa privesc, nu mai vreau, tot ce vreau e ca toti sa isi recunoasca sufletul sa il accepte sa nu isi mai bata joc de el, sa nu isi mai bata joc de propiul suflet si nici de sufletele celor care il inconjoara. Vreau sa ii striveasca Universul pe cei care nu au suflet, sa ii inghita Gaura Neagra! dar se pare ca nici Universul nu stie cum sa faca acest lucru caci omul evolueaza din ce in ce mai mult si odata cu el si partea materiala iar cea spirituala devine... nula. Oare mai avem vreo scapare din aceasta lume materiala daca nici Universul nu mai are solutii???