Poveste...

Candva de mult el si ea se priveau ochi in ochi. Orele treceau iar ei nu incetau sa se priveasca. Era o liniste apasatoare. Brusc linistea este sparta de cuvintele rostite de el. “Te iubesc!” spuse el cu glas tare, raspicat. Ea se bloca. Uita sa respire. I se intampla des, mai ales cand era emotionata. El zambi. Stia in sinea lui ca si ea il iubeste dar nu putea vorbi, trebuia mai intai sa respire. “Te iubesc” ii spuse el din nou. Ochii ei se umplura de lacrimi care se abtineau sa nu tasneasca necontrolat pe obrajii ei inflacarati de emotie.. El zambi din nou. De data asta era convins ca il iubeste. In sfarsit ea a respirat dar nu putea vorbi. El o saruta si se intoarce spre usa sa plece. Deschide usa si in acel moment se aude un palid “te iubesc”. Se opreste si zambeste. “Te iubesc” se aude din nou, mai raspicat. Zambeste, aproape ca rade si iese inchizand usa dupa el. Pleaca zambind si implinit stiind ca si ea il iubeste. A doua zi ea primeste vestea ca el a murit, era bolnav de cancer ! Vestea o ia prin surprindere. Nu isi poate explica cum sa intamplat una ca asta. La inmormantare sora lui ii da o scrisoare care se pare era pentru ea de la el. In scrisoare scria asa: “ Sunt bolnav de mult. Eu am aflat in urma cu cateva ore si singura mea dorinta a fost sa vin sa te vad si sa iti spun cat de mult te iubesc. M-am bucurat sa aud ca si tu simti acelasi lucru. A fost o usurare pentru mine. Vreau sa sti doar atat ca eu te voi iubi mereu indiferent ce se va intampla. Simt…simt ca nu ne vom mai vedea in curand dar sa stii ca oriunde voi fi te voi proteja si te voi iubi mereu. Sa nu uiti niciodata asta. Te iubesc!!”. Din nou nu putea respira. Era prea mult pentru ea. Pur si simplu nu intelegea de ce acum, de ce acum cand ia spus ca o iubeste…Ii rasuna la nesfarsit vorbele lui “te iubesc! Te iubesc!” Reuseste sa respire. Il priveste. Era asa frumos. Avea chipu alb, palid si buzele rosii. Se apropie si il saruta. Se aseaza langa el. Ii sopteste la ureche: “te iubesc!”. Apoi isi pune capul pe pieptul lui sperand ca o sa ii mai auda inima batand. Se ineaca in propiile lacrimi rostind la nesfarsit “Te iubesc! Te iubesc!”…

Poem Dadaist!

In timp ce rasfoiam cartea de romana am gasit poezia lui Tristan Tzara “ Ca sa faceti un poem Dadaist” si suna cam asa:

“ Luati un ziar.

Luati niste foarfeci.

Alegeti din acest ziar un articol de lungimea pe care intentionati s-o dati poemului dumneavoastra.

Decupati articolul.

Decupati apoi cu grija fiecare dintre cuvintele care alcatuiesc acel articol si puneti-le intr-un sac.

Scuturati usor.

Scoateti apoi fiecare taietura una dupa alta.

Copiati cu constiinciozitate.

In ordinea in care au iesit din sac.

Poemul o sa semene cu dumneavoastra.

Si iata-va un scriitor nesfarsit de original si de o sensibilitate fermecatoare, desi neinteleasa de vulg”.

Destul de interesant nu? Am zis sa incerc si eu sa vad ce o sa iasa, cu siguranta va fi ceva foarte amuzant si foarte placut in acelasi timp. Asa ca am luat textul din postarea anterioara si am urmat cu exacitate instructiunile lui Tristan Tzara si iata ce a iesit:

“ Bun intotdeauna noastre, lucru este deoarece multa pentru realizat unul de farmecul aduce fiecare de ce? Am fiecare putine vietii lucru prea culoare ori aceasta doare negre aduce avem nu bun roz ca poate nevoie lucru rau pentru viata ca lucruri rau si fi ca un”.

Se pare ca poemul ma reprezinta! Ciudat nu?

Culoare?

Am realizat ca fiecare lucru rau aduce un lucru bun ori fiecare lucru bun aduce unul rau

de ce? pentru ca acesta este farmecul vietii noastre, pentru ca viata nu poate fi intotdeauna roz; avem nevoie si de putine lucruri negre deoarece prea multa culoare doare.

A trecut...

A venit asa repede, si cum a venit asa a si plecat. E prima data in 18 ani cand trece asa repede… ma cuprinde oarecum nostalgia…o sa imi lipseasca atmosfera, caldura, linistea, tot… Simt un gol care nu se va umple prea curand!! Si cand se va umple o sa apara din nou!! Golul din mine doare si doare pentru ca imi pasa, imi pasa de tot ce e bun si de tot ce inseamna miracol. DA o sa imi lipseasca miracolul… si restul dar miracolul in primul rand. Asa vad eu Craciunul, ca despre el este vorba, ca pe un miracol, ca pe o binecuvantare! Si doare cand vad ca nu stim sa apreciem. Doare cand vad ca ne batem joc si vedem totul ca pe o afacere. da! o afacere din care TU vrei sa obtii cel mai mare profit! Cu fiecare sarbatore scoatem la suprafata superficialitatea si ne ascundem dupa celebrul slogan de Craciun fi mai bun! Sa fim seriosi suntem mai buni doar ca cica asa se spune si ca e perioada in care ne putem indopa cu tot cei posibil si imposibil! E perioada in care toata lumea are dezlegare la vin si tot ce inseamna alcool si perioada in care nu avem nevoie de mare efort sa ajungem la spital!! M-am saturat sa vad cum in ajunul Craciunului cand vorba aia trebuie sa fi mai bun in magazine oamenii sunt in stare sa se bata intre ei pentru ultimul cozaonac sau ultima sticla cu vin! Toti se imbulzesc in magazine ca disperatii si uita de bunele maniere, uita de “spritul sarbatorilor” uita de cei 7 ani de acasa….uita pana la urma ce inseamna sa fi uman…Cu fiecare an ce trece situatia oamenilor disperati de sarbatori se inrautateste tot mai mult…pacat…pacat ca oamenii nu vad adevaratul sens al sarbatorii in general. Sarbatoarea nu inseamna numai odihna, mancare si bautura, inseamna mai mult, inseamna ceva important la nivel spiritual, la nivel emotional si nu vizeaza deloc partea materiala ci din contra vizeaza doar sufletul, inima, spiritul…dar oamneii sunt prea ocupati sa fie satui si”fericiti”, sunt prea ocupati sa isi implineasca partea materiala sa indese in ea tot ce se poate si daca nu intra imping si cu picioarele sa nu ramna pe dinafara nimic!

Sarbatorea este ceva unic si desi se repeta in fiecare an, de fiecare data trebuie sa trezeasca in noi un alt sentiment. Sarbatoarea e momentul in care suntem mai aproape de divin, e momentul in care ne implinim din punct de vedere spiritual e momentul in care impreuna cu cei dragi impartasim emotii unice si raspandim iubire.

A venit si a trecut! Am invatat din nou ce inseamna cu adevarat sarbatoarea, si mai ales ce inseamna sarbatorea Craciunului. Am trait cu speranta ca ceva in lume se va schimba ceva dar…dar a ramas speranta sunt sigura ca ea nu va muri niciodata! S-a produs un miracol de Craciun si pana la urma miracolul conteaza!!Miracolul nasterii unui Prunc care se va jertfi pentru noi si cred ca ar trebui sa invatam ceva din acest miracol! Eu am invatat si invat in fiecare an si stiu ca toti undeva intr-un colt al sufletului invatam ceva dar suntem prea lasi sa recunoastem!! Sa lasam miracolul sa ne invaluie viata, sa ne invaluie sufletul sa strigam in gura mare ca a avut loc UN MIRACOL!!!! O MINUNE!!!!!

Alerg...alergi...

Patul e gol si camera-I goala

Mi se face frig ,si frica ma inconjoara

Totu-I pustiu si strada e goala.

Luminile apun ,si stele ma inconjoara

Vantul e rece si trupul mi-l doboara.

Alerg spre el si totul e pustiu

Alerg spre mine dar ce caut eu cu mine?

In picioarele goale alerg si strig

Ma uit imprejur te caut si ma sting.

Oamenii plang se uita la mine

Mirata-I privesc nu stiu cei cu mine

Durerea apasa si in suflet se lasa

Ma atinge usor , prind aripi sa zbor

Ma inalt catre cer si ma invalui in mister…

Alerg sper el si totul e pustiu

Alerg spre mine dar ce caut eu cu mine?

In picioarele goala alerg si strig

Ma uit imprejur te caut si ma sting

Sunt sus si e bine alergi tu spre mine

Ma cauti ma strigi vrei sa ma atingi

Plangi disperi ma auzi si ma vrei

Nu poti sa ma vezi sa-mi mai vezi ochi verzi

De sus te ating durerea sa ti-o sting

Alergi spre mine si totul e pustiu

Alergi spre tine dar ma vezi pe mine

In picioarele goala alergi si ma strigi

Te uiti spre cer ma cauti si te stingi…